De ceva timp ma tot munceste gandul de a incepe un nou proiect. Cred ca ma cam stresa ca nu gaseam un titlu potrivit, asa ca am hotarat sa continui cu acesta. Plus pagina de facebook pentru el. In fond, ma reprezinta si urmareste transformarea in omul care am ajuns.
Noul Coronavirus mi-a oferit timpul de stat acasa pe care mi-l doream. Asa ca am stat si am analizat. Nu imi place job-ul meu. Nu cred ca inainte era vreo diferenta. Pana la urma: You’re not your job. E doar o modalitate de a castiga bani cu fara prea mult efort. Vorba vine, la cate nopti pierd la munca. Prostia asta de somaj tehnic oferita e fix frectie la piciorul de lemn. Nu poti sa traiesti din asa ceva! Mai ales daca mai ai si copii. Mie, cu aceasta mareata decizie de a sta izolati in casa, mi s-au redus veniturile la jumatate. Sau aproape jumatate.
Cel mai tare ma doare sa imi dau seama ca, mai mult sau mai putin, sau cel putin momentan sunt blocata in treaba asta. Nu imi place, ma enerveaza si ma simt frustrata ca nu am niciun plan de rezerva, asa cum obisnuiam sa am.
Iesim din izolarea la domiciliu defecti. Frustrati si in prag de depresie. Ne-ar prinde bine un program de consiliere. Daca nu am fi judecati. E de cacat ca traim in tara asta unde suntem judecati pentru orice si din nimic. Ca nu suntem mai buni si mai uniti. Ca ne intereseaza foarte mult ce fac cei din jurul nostru, cu cine dorm sau cu cine se tin de mana si se saruta. Ca sunt mai importante hainele pe care le port decat felul cum gandesc. Ca sunt sau suntem altfel decat majoritatea. De ce trebuie sa ne incadram anumitor standarde si tipare?!? Nietzche zicea: ” Sa luam aminte sa nu devenim pana la urma niste sfinti plicticosi.”
***
Trecand peste toate astea, am ajuns la concluzia ca vreau mai mult. Vreau o relatie frumoasa, vreau sa calatoresc, vreau sa ma bucur de libertate si vreau sa nu depind de nimic, fie el si un job.
S-AUZIM DE BINE
Gânduri în oglinda aburită - 