Ați văzut filmul „A beautiful mind”?

Vă întrebam în titlu despre film… Dacă încă nu l-ați văzut vă instig la vizionare. E un film memorabil. Revenind: pentru cei care au vazut fimul, cam așa mă simt eu în clipele sau zilele astea. Fix ca John Nash. Bine, exceptând faptul că el era un geniu. Discutam doar de simplul fapt că am reintrat, așa cum bine se vede, înapoi în lumea mea, de unde cu greu și cu teamă am ieșit. Și-am reintrat, nu că asta mi-aș fi dorit, ci pentru că am fost cumva forțată de conjunctură. Istoria e menită să se repete, nu?!? Altfel ce farmec ar avea toate astea… Și, DA, tind să mă descurc mai bine cu laptopul meu în brațe decât în compania oamenilor. El măcar nu-mi face rău… Nu sunt perfectă, nici nu vreau, nici nu pot, vorba cântecului, dar am încercat și m-am străduit din răsputeri și tind să cred ca în final mi-ar fi reușit. Dar cine are răbdarea necesară cu Alexandra?!?

Pe lângă toate astea, chiar dacă am înlocuit integralele cu laptopul, senzația e aceeași: pur și simplu, habar nu am dacă a fost ceva real sau ficțiune. Inițial am crezut că totul e o glumă de prost gust, dar se pare că totul se întamplă în realitate… Sau nu? Damn!

Am zis, și cel mai probabil voi mai zice: principiile sunt luxul celor care privesc de pe margină, sincer! Eu am trecut peste ele. Dar nu toată lumea poate s-o facă. Dificil, dom’le, dificil!

Inchei, pentru că în ultima vreme nu reușesc să fiu coerentă nici măcar in exprimarea scrisă, la care, de altfel, excelam…

S-AUZIM DE BINE!