Nu merge nici asa!

Am vrut ( spun ca am vrut, pentru ca deja mi-a trecut – vorba unui bun prieten al meu: fite de ale mele ) sa ma las de cafea, de dulciuri si de alte prostii din genul astora, tot la fel de nesanatoase. Normal, consumate in cantitati industirale. Nu ajunsesera toate la cantitati industriale, dar cafeaua era pe aproape. Buuun. Si m-a tinut toata treaba asta aproape doua zile. Au fost intregi. Zilele!

Mama-i de vina! Micuta de ea isi facea griji ca de ce nu mai beau cafea…. Nu ma incuraja sa beau cata beam si cum o beam, da’ parca se invatase in stilul asta. Si-azi dimineata m-a ispitit. Stau bine la capitolul ispita, in general, dar cafelei nu prea pot sa-i rezist. Mi-e pofta de-adevaratelea! Si-am facut pact cu diavolul. Uh, nu cu mama, bre, cu drogul zilnic, cafeaua.

Eram si cam irascibila. Banui ca e un fel de efect placebo inversat treaba asta, cu reactiile de la nebautul cafelei. Vorbeam cu Gabel ( o stiti, e celebra ) si-mi aminteam cum era cand nu beam cafea. Vorba ei, nu stiu sa-mi fi fost mai bine. Sa nu fie in exces, zicea ea. Ce-i mult strica, ce-i putin n-ajunge, stiti vorba doar! S-apoi, un pic de cafea face bine, mai ales ca mi-am reluat indeletnicirile de atunci cand stateam acasa si, sa ma citez pe mine, ma, aveam o viata virtuala foarte frumoasa. Majoritatea stiu deja despre ce-i vorba….

S-aveam atatea sa va spun… dar mi-or fugit ideile din cauza lui Eddy, care, culmea, a venit la cafea. Pe el nu-l stiti… E un profan, care nu-mi citeste blogul, si se vrea a fi „ingerul meu pazitor”.

Pana la alte idei:
S-AUZIM DE BINE!