Asta facusem si eu acu’… ceva timp, sa zicem. Stabilisem ce inseamna fericirea pentru mine si reusisem intr-o oarecare masura s-o si obtin. Insa, o vorba din batrani spune ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. Asa se face ca, fericirea asta a mea era o chestie bilaterala si, totusi, unilaterala in acelasi timp. Matematic e imposibil, stiu, dar fix asa s-a intamplat. Sa dea cu pietre ala care are, vorba fostului meu profesor de matematica, dovezi care sa mute muntii din loc precum ca n-am dreptate, pentru ca eu n-am vazut niciodata o dovada concreta ca m-as fi inselat.

Ziceam ca fericirea, asta, asa cum am vazut-o eu la un moment dat, trebuia sa se imparta la doi, sau altfel spus, ambele parti sa fie de acord cu ea. Bine, ca de fiecare data vor exista persoane care n-or sa fie de acord cu ce vrei tu. Astia nu-s importanti, ca oricum nu e treaba lor.

Asa-zisa mea fericire s-a terminat, as putea zice, pentru ca am vrut eu. E ciudat nu?!? Dar nu judecati, fiecare duce propriul lui “razboi”, si n-aveti toate datele problemei. Mereu am mers pe principiul: nu cere mai mult decat poti oferi. Si daca tot oferi, mi se pare normal ( de parca ar fi ceva normal pe lumea asta ) sa poti sa ceri, si sa primesti in masura in care oferi. Si-atunci cand unul da tot, iar celalalt nimic, ceva nu-i okay si balanta tantei aleia legate la ochi nu sta in pozitia ei fireasca, nu?!

Nu pot spune ca ma bucur; e dificil, dar mi s-au intamplat lucruri mai rele decat treaba asta, si, probail, cumva, voi reusi sa trec si de data asta,peste. Am invatat acu’ mult timp ca un program are, stabilite la inceput niste valori, care pot fi variabile. Aplicand in viata reala, nu trebuie decat sa schimbam variabilele si avem alta problema. ( Tot timpul am fost tare la capitolul teorie, practica a fost cea care a mai lasat de dorit.)

***

E uimitor cum niste oamnei care stau departe sunt totusi aproape, si cum unii oameni care stau aproape sunt totusi asa de departe…

Tre’ sa-i multumesc, amicului meu, Adi Covaliu, care a reusit sa ma super-impresioneze si de data asta. Deci, omul asta, nu uita niciodata sa-mi zica “la multi ani” de ziua mea, si sa-mi transmita toate alea de se transmit de sarbatori (formuleaza mai frumos, nu zice “toate alea”, ca mine! ). Si asta se intampla in fiecare an, de cativa ani buni. E un simpatic! Si face si niste filmari extraordinare, asa ca nu ezitati sa-l chemati pe la nunti, botezuri si alte treburi de genul asta.

De exemplu, acum, pe 14 februarie, afland ca-mi petrec ziua acasa di-mpreuna cu al meu calculator, mi-a zis pur si simplu: ” be my valentines, pls”. A fost o chestie frumoasa, chiar daca a fost virtuala, si-a contat. Ma simteam super singura si a reusit sa ma faca sa zambesc. Amici asa ca el sa tot ai!

Stiti, lucrurile mici sunt cele care conteaza, de fapt. Unui copil i se prabuseste lumea cand ii promiti ca-i cumperi o bomboana si n-o faci. Pentru tine nu pare important, insa pentru el este. Asa m-am simtit eu, precum un copil dezamagit, in nenumarate randuri, in ultima vreme. Va imaginati ca nu pentru o bomboana; era un exemplu. Da’ vorba cantaretului: “the show must go on!”

S-auzim de bine!

Inainte de ulterior: unele chestii s-or anulat, deci nu mai exista.

Ulterior: am reusit performanta sa ma tai la un deget de la mana dreapta. Si m-am taiat detul de tare. Nu va spun cum, ca e cam penibil si o sa aflati cat de neindemanatica mi-s. Asa ca acum, m-am procopsit cu doua maini stangi. Si ca sa intrati si mai in intimitatea mea… nu va puteti imagina ce dificil e sa ma sterg la fund cu stanga. Poate-mi trece si nu mor din asta.

M-am saturat de iarna. Nu ca mi-ar fi placut vreodata in mod foarte deosebit si special. Sunt lucruri care-mi plac mult mai mult, dar care n-au nicio legatura cu treaba asta. Daca-ar fi sa se intample dupa luminata, sau mai putin luminata – in unele cazuri, pe care n-are rost sa le discutam acum – minte, iarna ar trebui sa se limiteze la circa si ceva doua saptamani pe an. Fie trei, cu indulgenta! Si perioada propice cand ar trebui sa-si exercite drepturile ( iarna, ca despre ea vorbim ) ar fi cu un pic inainte de Craciun, ca doara Mosu’ tre’ sa vina cu sania ( ei, bine, al meu vine cu masina, ca-i “mos” modern si are cauciucuri de iarna ) si sa tina, uite-asa, cam pana pe la… Boboteaza. Si-apoi, GATA iarna! Da’ vedeti voi, nu se intampla dupa distinsa mea gandire… S-astfel, ajung eu sa fiu nevoita sa stau in casa. Nu de alta, dar urasc sa ma imbrac cu sapte’j'de mii de articole de imbracaminte. La minus douazeci si ceva de grade, nu prea-ti permiti a face altceva.

Ei, nu-i cazul sa-mi plangeti de mila, ca nu stau numai in casa. Mai ies, asa, la o cafea, una-alta, ca nu pot sa-l las pe iubitul meu chiar al nimanui, de izbeliste. Ce s-ar face el fara mine?!? Intre noi fie vorba, iar o sa-mi sara in cap, metaforic vorbind, ca l-am pomenit pe blog. Se vrea a fi un anonimeni celebru, despre care eu n-am voie sa pomenesc in scris. Dar, asa cum stie si el, si cred ca v-ati dat si voi cu seama, mi-s prea – of, nu-mi gasesc cuvintele cand vine vorba de a spune lucruri mai putin pozitive, sa zicem, despre mine. Asa, cum ziceam, sunt prea… hmm… egocentrista, sa spunem, pentru a tine cont de parerile altora in ceea ce priveste distinsa MEA persoana. Si-n alta ordine de idei, imi si place sa-l necajesc cu scrisul despre EL pe blog.

Il comparam pe anonimeniul meu celebru, acum cateva articole, cu CNA-ul; insa acu’ s-a ivit pe piata, o chestie mult mai inspaimantatoare, si anume, ACTA. Da! Nu-s rupta de lume si ramasa in urma cu toate noutatile daca am iesit mai rar ca pana acum din casa.  Si cum ziceam, EL ajunge sa fie un fel de ACTA pentru blogul meu, in ceea ce priveste participarea sa nedorita in componenta articolelor mele. Sa zicem ca este un rau necesar, fiindca, sunt o multitudine de lucruri, pe care, sunt convinsa ca n-as fi reusit sa le fac, daca nu era alaturi de mine. Asa ca-i mai multumesc inca o data, in mod public si oficial.

Poate va intrebati ce-am facut in ast rastimp cat nu v-am scris, mai ales, daca am spus ca am stat mai mult prin casa. Ei, bine mai are si omul treburi. Ha! Nu va mirati. Plus ca n-am avut dispozitia necasara, si voi stiti ca dau tot ce-i mai bun, si pun tot sufletul, cand e vorba sa scriu. Mai ales ca, in primul rand, scriu pentru mine, si-apoi pentru voi, si articolele trebuie sa se ridice la anumite standarde pentru a fi publicate. Ca daca-mi plac mie, la ce gusturi bune am, voua sigur or sa va placa.

S-auzim de bine!

Am inceput anul cu, parca, ceva mai mult elan, cu planuri si idei noi. Nu ca anul trecut n-as fi zis la fel… Insa aveti dovada: mi-am facut magazin online cu produsele de la FM. Doar ca, drept vorbind, nu-i 100% al meu, e in colaborare cu Gabel, colega mea, care, de fapt, nu mai e colega mea de cam o gramada de timp. Ea ar fi actionarul majoritar, care furnizeaza produsele, iar eu asigur suportul tehnic, daca pot zice astfel. Dar pentru amorul meu propriu si personal ( sau pur si simplu pentru ca sunt posesiva) o sa-l denumesc, asa, generic, MAGAZINUL MEU. O sa-l puteti gasi, de acum inainte in partea stanga a ecranului, acolo unde scrie “Legaturi” si unde este trecut cu litere mari, exact ca mai sus.

***

Ieri a nins. De altfel a nins in toata tara, cum ati vazut si pe mai toate canalele de TV. Insa ideea-i urmatoarea: iubi iar o sa fie stresat ( de mine, normal ) ca vreau la munte, la zapada. Parca m-as da si cu sania, cu toate ca nu stiu sa ma dau. Sa nu radeti de mine! Asa cum va explicam, eu nu sunt cum e toata lumea, si nici toata lumea nu-i ca mine. Un exemplu ar putea fi acela ca nici pe bicicleta nu stiu a merge. Da’ nici nu ma incurca treaba asta cu ceva.

Asadar si prin urmare, de’acu inainte ne gasim pe www.firstalexa.wordpress.com . Asta, daca intre timp, nu se ofera careva sa-mi doneze un domeniu .ro, sau sa sponsorizeze sederea mea virtuala pe unul. Unul fiind domeniul, nu vreun tip. Precizez pentru linistea sufleteasca a cuiva ( te pup ).

NEATA!
Am intrat, deci, pe ultima suta de metri, daca se poate spune asa, din acest an. Si ca la fiecare sfarrsit de an e cazul sa facem socotelile, sa ne oprim un pic sa vedem ce ne-a placut si ce nu ne-a placut in anul ce-a trecut, si cum sa facem sa ne placa. Ca doara Ghandi spune ca tre’ sa fim schimbarea pe care vrem s-o vedem in lume.

Asa ca… pot spune ca anul asta n-a fost chiar asa cum mi-am dorit din toate perspectivele ( nu spun puncte de vedere, ca o sa ma acuzati ca mi-s limitata ), insa tind sa cred ca asteptarile mele sunt uneori prea mari si nu se ridica toata lumea la standardele mele. Si poate nici eu la ale lor, daca tot veni vorba. Diferenta fata de anul trecut e ca in anul asta am facut un pic mai mult din ce-am vrut, am avut un strop de incredere in mine in plus, unul in minus de la cei de pe langa mine, dar per ansamblu mi-a placut, chiar daca a fost loc si de mai bine.

Trebuie sa va multumesc, in mod oficial, ca ati mai citit inca un an gandurile mele, chiar daca au fost cam putine si cam “aburite”.

***
Se spune ca daca-ti scrii dorinta undeva ea se va adeveri atunci cand te aspepti mai putin.
Ei, bine la mine nu s-a aplicat, si nici nu cred sa se aplice treaba asta. Am scris, am spus, si degeaba. Sa nu credeti ca nu am fost cuminte si de asta nu vine Mosul la mine. Pentru ca a si venit deja, in felul lui caracteristic, clasic de-acum. O sa spuneti ca nemultumitorului i se ia darul, da’ stiu eu ca Mosul nu face treburi de asta. HA!

Vreau sa spun ca anul asta sunt putin dezamagita de perioada sarbatorilor. Vorba proverbului: “Mais où sont les neiges d’antan?”. Zapada nu prea este, dar sunt sperante. Si parca nu-i acelasi farmec fara ea. Nici iarna nu mai este cum era si mi se pare ca nu se mai simte acel ceva, denumit poate generic si pompos de catre altii, magia sarbatorilor de iarna. Cel putin mie mi se pare ca nu prea mai e.

Inchei, urandu-va un an mai bun decat acesta, in care sa fiti in stare sa va petreceti viata asa cum credeti VOI de cuviinta.

Ne vedem la anu’ in stilul deja cunoscut!

Posted: 22 Dec 2011

Nu v-am mai scris de multa vreme. Nu prea am avut timp, ca am fost ocupata. Cu ce? Cu diverse. Cu citit, cu mutat, cu mutat inapoi. Si printre altele si a-i scoate peri albi iubitului meu. Nu cu intentie, normal, a fost din dragoste, bre, da’ fara Mircea Radu, ca prezinta acum la alt canal o alta emisiune. Am vazut eu zilele trecute. Din greseala.

Da, da. Momentan va scriu de la judet. Am parasit resedinta si conacul de la “tara” pentru o viata ( vorba vine ) plina de poluare si zgomot la judet. Unii s-ar putea bucura chiar, insa bucuria nu o sa dureze mult, ca n-au scapat de mine. Inca exist si n-am picat de pe planeta. Si inca nu-s foarte lamurita cat de definitva este aceasta mutare. In fond, cu o nu cu u, acolo la tara am eu ceva ce-i al meu ( sa fie clar ), da’ pe care n-am act de proprietate.

***

Mai e putin si vine luna cadourilor… Iar eu trebuie sa-l conving pe Mos ca am fost cuminte. Cum care mos? Mos Craciun, care altul?! Sau cred ca oricum stie ca am fost cea mai cuminte fetita de pe lumea asta si ca anul trecut mi-a promis ceva. Avand in vedere si luand in considerare asta aproape ca-s dispusa sa renunt la cadoul meu de Craciun daca se tine de promisiune. Aproape. Inca nu-s dispusa in totalitate.

Ideea e ca inca nu m-am gandit ce sa vreau de Craciun, de la Mos Craciun. De asta nu-i totalitatea. Stiu ca voua vi se pare prematur de discutat chestiile astea, dar eu, de cand am vazut ca au aprins astia luminitele prin orase simt asa un miros de sarbatoare. Si pana vine sarbatoarea tre’ sa ma hotarasc ce si cum. Probabil ca daca o sa ninga, o sa vreau iara la munte. Si stiti cat de greu am obtinut dusul la munte anul trecut… Insa nu se incadreaza la cadou de mos.

Pana la urma, ideea cea mai buna ar fi, zic eu, sa-l rapesc pe mos cu tot cu sac, da’ cred ca ar trebui sa ma gandesc ce fac ceilalti copii fara cadouri.

Posted: 28 Nov 2011

De ceva timp, de cand nu v-am mai scris, voua, cititorilor mei fideli si atat de dependenti de blogul meu, deci implicit de mine ( HA!), mi-am schimbat domeniul de actvitate. Nu total ci numa’ partial. Mai concret, am dat betivii pe babe satioase. Si daca inainte aveam ca simpla explicatie, general valabila, sintagma: “alcoolul si urmarile”, acu’ am ajuns la concluzia ca de vina e prostia, la care incep incet-incet sa fiu alergica.

Si, ca sa fiti pe deplin lamuriti, nu-mi mai desfasor activitatea in centrul “metropolei”( era cat p’acia sa uit de ghilimele) , ci undeva mai la periferie, si mai aproape de locul unde stau. Cu ocazia asta am scapat si de grija ca ma pandeste primaru’ ca nu fac curat cum trebe’, pe unde trebe’ in perimetrul meu. Da’ se compenseaza cu altele, de ma fac sa-l citez iara pe Lapusneanu din nuvela lu’ Negruzzi: ” prosti, da’ multi”. Citez sa va arat cat mi-s eu de culta, daca nu v-ati lamurit pana acum.

In alta ordine de idei, fiindca tot cu “publicul” larg lucrez, mi-a gasit si un admirator. Nu ca prietenul meu ar fi de acord, da’ parca-s de vina eu cu ceva ca sunt frumoasa si desteapta… Si e un pic timid. Admiratorul, nu iubitul meu. Plus ca e in stadiul in care isi face curaj sa-mi declare ceva ce numai el stie, si inca nu a gasit ocazia, ca mai tot timpul exista o a terta persoana in apropiere. De unde stiu ca-i admiratorul meu?!? Simplu. Le-a declarat colegelor mele. Ramane sa va povestesc ce si cum imediat ce aflu.

Lasand treburile astea, aveti aici o melodiuta care-mi place mult, si-i cu dedicatie speciala pentru o persoana deosebita din viata mea. Ca tot n-am mai reusit s-o atasez pozelelor de pe prezentare.

Posted: 26 Sep 2011

Treceam azi pe langa niste toalete ( o sa le numim asa, pana ma lamuresc cum se zice la plural) de alea ecologice si mi-am pus intrebarea asta, care e pe cale sa devina una existentiala, chiar.
Nu, nu imi petrec existenta plimbandu-ma printre sau pe langa toalete in mod diferit de majoritatea oamenilor. Ca toti le folosim, sa nu-mi ziceti mie ca n-am eu dreptate, ca nu va cred. Mergeam cu scopul precis de a ajunge in alta parte; eram chiar in masina, ca-s intr-un mood mai plimbaret zilele asta si le-am vazut, cum va ziceam.
Va puteti da seama cata treaba am eu, daca imi pun intrebari de genul asta, insa sustin ca uite asa se dezvolta inteligenta, nu se stie niciodata.
Deci, va rog, daca se gaseste careva mai destept decat mine, sa ma lamureasca si pe mine ce si cum.

Si tot din categoria asta mai is eu nelamurita la un plural al unui cuvant, pe care nu il pot zice aci, ca poate mai citesc si minori, si s-ar supara si Gabel, ca stiti ca nu-i voie sa vorbim prostii cand este ea prezenta. Nu de alta, da’ ea nu stie, nu zice, nu face. Desi am auzit-o eu o data zicand penis, numa’ ca nu in forma asta. Daca aveti o imaginatie ceva mai colorata sigur o sa va dati seama ce a zis. Sau mai bine cum a zis.

Ideea este ca, intr-o zi s-a facut la bar o dezbatere pe tema sus-mentionata. Nu cu buda, ci alalalt cuvant, de-am zis ca nu stiu pluralul. Si-am mers pana intr-acolo incat Lavinia a sunat-o pe mama ei. Da’ nu ne-a lamurit, asa ca discutia ramane deschisa.

Nu-i cazul cred, sa va zic ca la bar se discuta si lucruri inteligente, nu numai prostii. Va zic, in caz ca aveati vreo nelamurire. Si daca aveti, puteti intreba fara vreo retinere. Da’ fara prostii ca citeste Gabel, si-am zis ca nu e voie si e si rusine.

Posted: 04 Aug 2011

Prea repede uitam ce-aveam în gând,
Sub apasarea vorbelor de rând!
Nici nu ma strigi de tot, nici nu ma lasi…
E-atâta ezitare între pasi.
Prea repede uitam ce-aveam de spus -
Un zbor în minus, o cadere în plus…
La tine-i vara si la mine-i frig,
Nici nu te las de tot, nici nu te strig

Uraaaaa!!! A reusit vecinul meu sa-si ia alta caseta. Nu stiti care vecin? Va spun imediat.

Deci de duminica trecuta, vecinul meu asculta in fiecare zi, la ore cat se poate de neortodoxe, si cat mai tare cu putinta MANELE. In caz ca nu stiati, eu evit sa ascult asa ceva. Si nu-mi plac de nicio culoare. Duminica l-am inteles, ca a sarbatorit nu stiu ce, si ca orice manelist care se respecta a dat muzica tare, ca sa nu se bucure numai el de muzica “extraordinara” pe care o asculta. Doar ca nu am mai reusit sa-l inteleg de ce le asculta la maxim in fiecare seara, desi as putea zice lejer, in fiecare noapte.

Bun. Si el are o caseta, ca inca n-a trecut la tehnologii mai avansate, de pe care nu se aud decat vreo doua sau trei melodii. Aia cu care a reusit sa ma dispere pe mine e una cu “mai lasa de la tine, ca las eu de la mine”. Sau ceva de genul asta, ca nu ma pricep.

Recunosc, ca saptamana trecuta am mai si fost plecata de acasa, dar m-a asigurat mama ca n-am pierdut nimic. In disperarea noastra, si in lipsa mea, mama s-a oferit sa-i dea un cd de pe la ea sau de pe la mine, nu stiu exact, insa l-a refuzat pe motiv ca e frumoasa caseta lui, si ca oricum nu are cd-player, la super casetofonul lui.

Insa azi s-a produs minunea: are alta caseta! Nu stiu de unde, insa e alta. Situatia nu-i chiar asa frumoasa pe cat credeti, ca tot cu manele e. Bafta mea!

Posted: 24 Jul 2011

Daca am pretentia de la mine ca nu-mi place sa ascult manele, iar cand is nevoita, ma stradui sa le ignor, in materie de carte, pot zice ca “merge” apoape orice. Extraodinare sunt numai cele SF, si cand zic SF ma refer la nume de talia lui Lem sau Asimov. Deci nume mari, si in nici un caz romani. Exceptie ar face Dan D. Farcas, ca tot l-am zarit azi cand butonam televizorul. Tot la favorite tre’ sa le trec si pe cele politiste si chiar cele cu razboi. Pasiunea pentru cele din urma se datoreaza cartilor lui Sven Hassel, pe care as putea sa le citesc de o mie de ori si tot mi s-ar parea super interesante.

Lasand capitolul carti, despre care as putea sa vorbesc lejer o gramada mare de timp sau de vreme pentru ca am citit o multime (cum altfel credeti ca n-am facut asa desteapta?! ), revin la viata de zi cu zi, si tre’ sa va zic ca m-am apucat de dieta. Ehe!!! Sa nu va imaginati ca am deja vreo 100 de kg la cei 1.60 m ai mei. Am 55, ca mi-am facut documentatia azi. Ideea e ca am cu vreo cateva grame in plus, in conceptia cuiva la care tin. Si cum el are mereu dreptate, ca doar s-a molipsit de la mine… Asa ca, de ce nu? Si-am renuntat la dulce, ca si asa exageram. Si am inceput sa merg. Pe jos, cum se zice. Cam asta include dieta mea.Nu-i stricta, pentru ca eu arat bine oricum.

Inchei intr-o nota inteligenta, cu un citat din unul din putinii scriitori romani de-i citesc cu placere. Citat care ma face mereu sa zimbesc, gandindu-ma la cat de adevarat e. Asa ca: ” Exista o justitie imanenta. Exista un echilibru imuabil al conditiei umane – precum cel al puterilor cosmice – în care gestul stricator nu ramane niciodata nepedepsit. Atunci cand energiile negative tind sa inunde intregul trup social, Dumnezeu isi trimite printre oameni legiunile sale de ganduri pozitive, restabilind echilibrul. Si nu de putine ori, gandul divin imbraca
infatisarea hazardului. Adica, acel chip ocult al destinului, care nu poate fi
controlat de om. Iar istoria consemneaza sec: Exista o justitie imanentã.”

Posted: 02 Jun 2011

Ieri fu mare agitatie la noi in “comuna”. E, de fapt, oras, da’ nu prea arata. Doar ca are neste blocuri. Ideea este ca s-a facut miting, organizat de catre primarie, cum ca sa nu se inchida spitalul. Intelesesem ca oricum Ministerul Sanatatii blocase fondurile de la 1 Aprilie, plus ca se cocheta acu ceva vreme cu ideea ca spitalul va trece sub administratia primariei. Si deci, cu ocazia mitingului or mai aparut comanesteii la cate un canal de televiziune. Stati linistiti, mai apar si cu altele: ba o fabrica ilegala de tigari, ba nu stiu ce crima sangeroasa. Zic asta ca sa va faceti idee cam unde stau eu, fara insa a pica in extrema cealalta si sa credeti ca se intampla numai lucruri negative. Se mai planteaza si copaci in campania “Romania prinde radacini”.
In legatua cu spitalul, ca de la asta pornisem, singura chestie de care imi pare rau e de pacientii de i-au mutat, fie in alt spital, fie au fost externati. Recunosc in mod deschis ca nu-mi pasa ca va fi inchis. Ba mai mult, as duce-o pana acolo cat sa zic ca parca intr-un fel ma bucur ca am scapat de un mod de a ma enerva.
Sa va povestesc concret despre ignoranta ce te asteapta, sau ma rog, astepta la noi la spital. Am fost cu al meu copil, care se plangea ca-l doare urechea, la cabinet la medicul de familie. Mi-a prescris o reteta, si eu, pentru linistea mea zic ca totusi vreau si o trimitere la un medic specialist. N-am primit ca n-avea formulare. Greu de crezut. Totusi, trecem peste. Si hotarasc sa merg totusi la super spitalul nostru. Ca peste tot, banui, daca n-ai trimitere de la medicul de familie nu poti merge in policlinica la consultat pe gratis. Da’ stiti cum e, cand e vorba de sanatate, platesti oricat, mai ales ca-i vorba de copil. Da’ nu asta-i problema. Stau la rand aproape o ora, in care madam doctor o fo mai mult plecata. Chemata la vreo urgenta, sper eu, si cand aproape sa-mi vina randul aflu ca de fapt, daca n-am trimitere sa nu mai stau degeaba si ca daca vreau sa platesc sa merg la cabinetul particular, care-i detinut de aceeasi persoana. Bun. Ce-am inteles eu de aici e urmatoarea chestie: la ce-mi trebe sa fie spital daca ma duc acolo degeaba?! Eu, personal, ma pot lipsi. Si zic si eu ceva in genul unui pesonaj bine-cunoscut de-a lui Caragiale: daca e sa fie, sa fie, numa sa nu fie degeaba.

Posted: 06 Apr 2011